office@ajutorfinanciar.ro

Revin șomajul tehnic și vacanța pentru părinții ai căror copii fac școala online

By: ajutorfinanciar0 comments

Facebook Raluca Turcan

Facebook Raluca Turcan

Şomajul tehnic, dar şi ajutorul pentru părinţii care stau acasă cât timp copiii fac şcoală online, revin, a anunţat Raluca Turcan, ministrul Muncii. 

Guvernul va prelungi, miercuri, măsura şomajului tehnic pentru angajaţii care vor avea nevoie dacă evoluţia pandemică se înrăutăţeşte şi va adopta prin ordonanţă de urgenţă măsuri de sprijin pentru părinţi, a declarat, miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

“Noi vom adopta din nou şomajul tehnic, astăzi, în şedinţa de Guvern. De fapt vom prelungi aplicarea şomajului tehnic, vom adopta o ordonanţă de urgenţă care să ofere sprijin pentru părinţii care se află acasă, pentru supravegherea copiilor care sunt în şcoală online şi, de asemenea, în şomajul tehnic intră şi alte categorii de profesionişti care vor putea primi un sprijin activ în cazul în care evoluţia pandemică se înrăutăţeşte”, a afirmat Raluca Turcan, într-un eveniment organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

Contracte flexibile pentru angajaţi şi angajatori

Pe de altă parte, ministrul Muncii a menţionat că Guvernul intenţionează să permită contracte şi mai flexibile pentru angajatori şi angajaţi pe piaţa muncii.

“Am flexibilizat ‘kurzarbeit’ şi l-am făcut mai accesibil, dar cred că în materie de flexibilizare relaţii de muncă se poate face mai mult şi avem pregătit, în momentul de faţă, un act normativ, să vedem dacă va fi ordonanţă sau proiect de lege, astfel încât să oferim posibilitatea şi unor contracte cu timp de muncă inegal, cum ar fi ‘casual work’ sau ‘job sharing’, ’employ sharing’ sau alte forme de astfel de contracte”, a menţionat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a participat la evenimentul online organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) privind lansarea celei de-a 19-a ediţie a lucrării “Carta Albă a IMM-urilor din România”, scrie Agerpres.

Cîţu propune şi creşterea salariului minim

Guvernul propune o creştere brută a salariului minim de aproape 11%, respectiv o creştere netă de 10%, de la 1 ianuarie 2022, şi o formulă de calcul care să fie aplicată începând cu aceeaşi dată şi pentru anii următori, a declarat premierul Florin Cîţu, marţi, la reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.

“Aş vrea să aprobăm în premieră, să avem o variantă a salariului minim şi a formulei şi a dinamicii pe următorii ani până la 1 octombrie dacă se poate. (…) Ceea ce propunem noi este o creştere brută de aproape 11%, ceea ce înseamnă o creştere netă a salariului minim de la 1 ianuarie de 10% şi cu o formulă care să fie aplicată de acum încolo, de la 1 ianuarie 2022”, a afirmat premierul, citat de Agerpres.

Related post

Leave A Comment