office@ajutorfinanciar.ro

RAIFFEISEN BANK A URCAT PE PODIUMUL CELOR MAI MARI CREDITORI DIN ROMÂNIA. BCR ȘI BANCA TRANSILVANIA DESCHID CLASAMENTUL BĂNCILOR DUPĂ SOLDUL DE ÎMPRUMUTURI

By: ajutorfinanciar0 comments

Sursa: bankingnews.ro

Cei mai mari creditori din România sunt BCR (47,86 miliarde de lei), Banca Transilvania (46,31 miliarde de lei) și Raiffeisen Bank (32,5 miliarde de lei).

Raiffeisen Bank a reușit să devină al treilea cel mai mare creditor din România, relevă rapoartele financiare privind rezultatele consemnate în 2021 de cele mai importante instituții de credit din țara noastră. Urcarea Raiffeisen Bank pe podiumul topului băncilor după soldul împrumuturilor înseamnă automat retrogradarea BRD – Groupe Société Générale pe poziția a patra. La acest moment nu sunt disponibile și datele privind bilanțul activității ING Bank pentru anul trecut, banca olandeză fiind o altă pretendentă pentru ocuparea unui loc fruntaș în cadrul acestui clasament.

Ultimii ani au adus în prim-plan o luptă interesantă pentru o felie cît mai mare de piața credtării din țara noastră, care le-a avut ca protagoniste pe BRD – Groupe Société Générale, ING Bank și Raiffeisen Bank și care vizează ocuparea ultimului loc de pe podiumul topului celor mai mari finanțatori. Competiția s-a amplificat în ultimii 3 ani, pe fondul unei evoluții sub potențial a instituției de credit cu acționariat francez și a unei viteze de creștere accelerată a băncilor cu acționariat olandez și respectiv austriac.

Cele trei bănci (BRD cu 28,9 miliarde de lei, ING Bank cu 28,7 miliarde de lei și Raiffeisen Bank cu 28,6 miliarde de lei) erau departajate în clasament la finalul lui 2020 de numai 300 milioane de lei, ecart ce poate fi considerat a fi insignifiant. La 31 decembrie 2021, Raiffeisen Bank avea un portofoliu de împrumuturi de 32,5 miliarde de lei, cu circa 300 milioane de lei mai mult decât BRD – Groupe Société Générale (32,18 miliarde de lei). ING Bank nu a comunicat deocamdată raportul financiar din 2021, fiind disponibile numai cifrele din primele trei trimestre ale anului trecut. Soldul împrumuturilor băncii cu acționariat olandez era la 31 septembrie 2021 de 32,04 miliarde de lei, însă aceasta este valoarea creditelor brute, în timp ce informațiile despre portofoliile celorlalte bănci analizate sunt despre creditele nete.

BCR își menține poziția de lider pe piața creditării, câștigată în 2020. Banca Transilvania vine tare din urmă

Din 2018 până în prezent, Banca Transilvania și BCR au dus o luptă aprigă și foarte strânsă pentru supremație și cotă de piață. După ce devenise cea mai mare instituție de credit din România după nivelul activelor, Banca Transilvania și-a adjudecat și poziția de lider pe piața creditării. În 2018 și 2019, banca din Cluj-Napoca a purtat și stindardul de cel mai mare finanțator local. Numai că, în 2020, anul pandemiei, BCR a reușit să reia prima poziție pe piața creditelor, la distanță foarte mică (circa 800 milioane de lei) de Banca Transilvania.

Datele din rapoartele financiare ale BCR (sold credite – 47,86 miliarde de lei) și Banca Transilvania (sold credite – 46,31 miliarde de lei) ne arată că, în 2021, distanța dintre cele două bănci aproape că s-a dublat de la 800 milioane de lei la 1,55 miliarde de lei. Chiar și așa, duelul dintre cele două instituții de credit se anunță în continuare palpitant, pentru că ambele bănci au dovedit că dispun de atuuri care le fac să fie competitori redutabili în această confruntare directă. De altfel, Banca Transilvania, care a mai consemnat o achiziție importantă în 2021, respectiv Idea::Bank cu un stoc de credite de 1,5 miliarde de lei, și-a arătat disponibilitatea de a-și continua strategia din ultimii ani.

”A fost un an în care am finanțat populația și companiile, am crescut volumul operațiunilor derulate prin bancă și am creat valoare pentru acționari. De asemenea, prin achiziția Idea::Bank am contribuit la consolidarea sistemului bancar. Vom continua să investim în oameni, produse și tehnologie, întărind poziția noastră pe piață atât prin creștere organică responsabilă, cât și prin eventuale achiziții”, afirma Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania la prezentarea rezultatelor financiare din 2021.

Related post

Leave A Comment