office@ajutorfinanciar.ro

Problemă cu banii românilor care lucrează în IT

By: ajutorfinanciar0 comments

Pexels
Pexels

Vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat, miercuri, după discuțiile cu PNL pe capitolul economie al programului de guvernare, că social-democrații nu sunt de acord cu eliminarea facilităților pentru cercetare, IT și construcții.

Dar pe de altă parte, PSD vrea impozitare progresivă. Practic, sectorul IT ar putea fi afectat și într-o situație, și în cealaltă. Dacă se elimină scutirea impozitului pe venit de care beneficiază angajații din IT, va fi o lovitură mare pentru aceștia pentru că le vor scădea veniturile. Dar, de asemenea, tot ei vor fi loviți și dacă s-ar aplica impozitarea progresivă pentru că aici sunt unele dintre cele mai mari salarii. Efectul ar fi similar în ambele cazuri pentru românii care lucrează în IT. Adică tot cei din IT, care au salarii mari, ar trebui să plătească impozit mai mare.

PNL nu este de acord cu impozitarea progresivă

Pe de altă parte, liderul PNL, Florin Cîțu, a spus că nu este de acord cu propunerea PSD de impozitare progresivă, de „taxare a luxului”, cum o numea Sorin Grindeanu. „Nu sunt de acord dacă vrem să penalizăm suplimentar pe cineva pentru că a muncit în viață și a acumulat”, a susținut Florin Cîțu, miercuri seară, la finalul primei zile de negocieri PNL-PSD-UDMR pe programul de guvernare.

”Nu sunt de acord ca românilor care muncesc, își asumă riscuri, investesc și au plătit impozite să li se spună apoi că trebuie să mai plătească ceva pentru că asta e justiție socială”, a declarat Cîțu, întrebat despre propunerea PSD de impozitare progresivă.

VEZI ȘI: Lliberalii nu se opun creşterii pensiilor

În altă ordine de idei, potrivit lui Cîţu, liberalii nu se opun creşterii pensiilor, fiind deja programată o majorare de 5% pentru anul viitor.

„În acelaşi timp, au fost discuţii despre creşterea pensiilor, salariilor şi noi am spus da. Noi suntem de acord, am crescut pensiile, salariile, alocaţiile într-o perioadă de criză majoră când nimeni nu făcea acest lucru în Europa şi vom face şi acum în contextul traiectoriei deficitului pe care deja am anunţat-o, dar vom face acest lucru. (…) Putem să punem în fişă creşteri de cheltuieli de pensii, salarii şi ne uităm dacă se încadrează în deficitul estimat pentru anul viitor. Dacă nu se încadrează, avem o soluţie să luăm bani de la investiţii şi aici noi nu vom fi de acord să luăm bani de la investiţii, dar suntem de acord să creştem pensiile. Avem deja în programul de guvernare o creştere a pensiilor de 5% pentru anul viitor, putem să vedem dacă putem să mergem mai sus. Nu ne opunem”, a adăugat premierul interimar.

În opinia sa, sigur că se va găsi o soluţie în Parlament privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie. „Nu văd aici un impas, dar se lucrează la soluţie”, a explicat Florin Cîţu.

Related post

Leave A Comment