office@ajutorfinanciar.ro

Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la 7,05%

By: ajutorfinanciar0 comments

Foto: Pexels
Foto: Pexels

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat joi la 7,05% pe an, de la 6,99% pe an în ziua precedentă, un nivel mai mare fiind înregistrat pe 28 iulie 2010, respectiv 7,07%, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an. Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 7,24%, de la 7,18% anterior, iar ROBOR la 12 luni a urcat la 7,39%, de la 7,33%, miercuri.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 2,65% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul I 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,86%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19/2019 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Citește și – Vrei să treci de la ROBOR la IRCC pentru a-ți scădea rata la bancă? Poate părea o idee bună, dar atenție la o capcană

E indicat să trec de la ROBOR la IRCC? Probabil te-ai întrebat acest lucru, mai ales de când situația financiară nu mai este atât de bună.

Ce sunt cei doi indici

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii cotate în tranzacțiile dintre instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață.

IRCC este o rată medie a dobânzilor practicate între bănci și reflectă nivelul dobânzilor valabile cu două trimestre în urmă. O altă diferență este faptul că IRCC ia în calcul dobânzile pentru tranzacțiile efective, în timp ce ROBOR se raportează la dobânzile cotate.

Care indice e mai bun pentru clienți

În teorie, răspunsul poate părea simplu: indicele care conduce la o rată mai mică. În realitate, situația este mai complicată.

Istoric, evoluția celor doi indici IRCC și ROBOR a fost corelată, doar că în cazul IRCC apare o întârziere de până la 6 luni.

Așa se face că, în iulie 2022, ROBOR este la un nivel zilnic de peste 6%, iar referința IRCC – la doar 2,65%. Dacă utilizarea indicelui IRCC a devenit obligatorie în cazul creditelor pentru consumatori contractate după luna mai 2019, în actualul context, mulți clienți, cu creditecontractate înainte de acest moment se întreabă dacă n-ar trebui să treacă de la ROBOR la IRCC.

Pentru a trece de la ROBOR la IRCC pentru creditul tău, e nevoie să depui o cerere în orice sucursală CEC Bank. Pe baza cererii, se va încheia un act adițional la contractul de credit. Marja va rămâne neschimbată. Procesul este unul simplu, fără analiză suplimentară. Dacă ai un credit Noua Casă, mai ai nevoie de acordul Fondului Național de Garantare.

Pe termen scurt, cât timp dobânzile sunt în creștere, datorită modului de calcul pe baza datelor din urmă cu două trimestre, IRCC va fi în urma ROBOR și deci ratele vor fi mai mici. Însă și dacă dobânzile vor reveni pe un trend descrescător, reducerea acestora se va reflecta cu întârziere în IRCC (până la 6 luni) și ratele vor scădea mai greu. S-a întâmplat deja anul trecut.

Clienții nu trebuie să uite ceva foarte important – schimbarea indicatorilor este ireversibilă. Cu alte cuvinte, poți trece de la ROBOR la IRCC, dar de la IRCC înapoi la ROBOR… nu se mai poate.

Suna un Consultant !

Related post

Leave A Comment