Lucian Șova, fost ministru al Transporturilor, a explicat, în cadrul dezbaterii ”Anul european al căilor ferate în România: este nevoie de Pact Național pe Transporturi Feroviare?”, la DC NEWS și DC NEWS TV, care a fost soarta transportului feroviar din România după anul 1989.
„Am pregătit un motto care cred că, până la urmă, din păcate, se va dovedi a fi concordant cu realitatea: „Ieri a fost mai bine decât astăzi, iar astăzi este mai bine decât mâine”. Din păcate, acest motto a guvernat funcționarea și devenirea companiilor de cale ferate și a infrastructurii feroviare din România în ultimii 30 de ani. (…) Câteva considerații generale nu pot să nu le fac pentru că am lucrat și înainte de 1989 tot în domeniul transporturilor și să vă spun că sistemul de transport românesc dinainte de 1989, promovat de statul comunist, avea la bază cele mai moderne principii de funcționare care, de altfel, sunt cu atât mai valabile și astăzi. Astfel, modurile de transport, apropo de rentabilitatea și prietenia lor cu mediul, sunt cel pe apă, cel feroviar și cel rutier. Statul comunist a investit în dezvoltarea transportului și s-a străduit să pună în valoare rețeaua hidrografică, construind și obiective de foarte mare anvergură, de nivel european, mă refer la canalul Dunăre-Marea Neagră. Ajunsesem să avem una dintre cele mai performante rețele de transport feroviar și nu numai din perspectiva întinderii sale, dar și a modului în care era gestionat acest lucru. S-a făcut trimitere aici (n.r. în timpul dezbaterii) la concurența neloială, adevărată de altfel, din partea modului de transport rutier în raport cu transporturile feroviare, dar să nu uităm că totuși expresia unor impuneri (…), politicile publice la nivel european generează favorabilitate către anumite moduri de transport sau soluții de transport și defavorabilitate către alte moduri de transport.
Vreau să vă spun că în discordanță cu ceea ce s-a spus aici, că modul de transport rutier a fost favorizat și înainte de 1989, nu este adevărat. Nu existau transporturi de pasageri în paralel cu calea ferată. Nu existau transporturi de marfă făcute în paralel cu calea ferată. Un camion nu pleca dintr-un județ către București decât cu aprobări cu totul și cu totul speciale. Transportul combinat, transportul cu containere mari, containere mici, containere pentru industria confecțiilor, terminale de containere au fost dezvoltate în foarte multe regiuni ale țării și și-au dovedit eficacitatea.
Sigur că, după 1989, principala cauză a căderii și a regresului pe care l-a înregistrat, în opinia mea cel puțin, sistemul feroviar de transport, și pasageri și marfă, este generat, în primul rând, de colapsul economiei centralizate, etatiste care nu a mai furnizat mărfuri adaptate pentru transportul de marfă feroviar, pe de o parte, câțiva ani încă din inerție a mai funcționat de o manieră competitivă transportul de pasageri pe calea ferată, dar sigur că în 10 ani, până în anul 2000 și acest avantaj de competitivitate a fost pierdut în favoarea transporturilor rutiere, atât de mărfuri, cât și de pasageri.”, a declarat Lucian Șova, fost ministru al Transporturilor.
El a mai punctat că ”din păcate, astăzi, suntem pe fundul gropii și nu mai avem încotro decât să începem să urcăm dacă, sigur, nu vom rămâne așa. Și nu cred că vom rămâne în această situație.”