”Este un fenomen pe care nu mai putem să îl evităm, este o inflație care a acoperit întreaga lume”, a spus profesorul Mircea Coșea, într-o intervenție la Digi24. ”Sigur că impactul este mai puternic în țările care nu au capacitatea unui management corect din punct de vedere guvernamental. În alte țări, această inflație a mai fost ponderată prin anumite măsuri pe care statul le-a luat. La noi nu s-au luat măsuri de acest fel, deci inflația ne afectează foarte mult”, a continuat profesorul Coșea.
”Acum legat direct de materialele de construcții. Există un fenomen care a apărut și care nu a fost luat în seamă până acum și anume criza rețelelor de aprovizionare. Lumea depinde de câteva zone de producție, care s-au localizat, deoarece așa s-a gândit atunci, dar se pare că a fost greșit, în zona Asia-Pacific. Toate mărfurile care vin de acolo, nu este vorba despre toate, dar în principal de acolo, sunt foarte mult întârziate, sunt blocate în porturi, pandemia a afectat foarte mult tot ce înseamnă activitate de transport.
Deci prețurile cresc la materiale de construcții cum foarte bine vor crește prețurile lucrărilor și vor crește prețurile în general. Materialele de construcție au la bază o producție, pe care nu toate prețurile o realizează și o să vă dau un exemplu. Noi acum avem PNRR, care va avea anumite proiecte și investiții. Noi nu putem să facem investiții în România decât din import, pentru că România și-a distrus industria de bunuri de capital. Nu producem bitum, nu producem fier beton, nu producem sticlă industrială și așa mai departe. Deci tot ceea ce noi vrem să facem ca investiții va fi la preț mai mare. Asta va afecta mai mult activitatea în general, va diminua numărul de muncitori în toate ramurile conexe și așa se va ajunge până la prețurile la energie.
Suntem într-o situație în care lucrurile nu vor merge bine în viitoarele luni, anumite categorii ale populației vor fi puternic afectate, mai ales pensionarii și cei cu venituri mici și trebuie luate măsuri imediat pentru contracararea unor efecte care vor duce la pierderi chiar de vieți omenești. Gândiți-vă că statul în frig, fără medicamente și cu o alimentație de proastă calitate la persoane care sunt fragile din punct de vedere al sănătății pot duce la decese. Se poate muri în următoarele luni în România nu numai de COVID-19, ci și de condițiile vieții în care trăim. Asta ce cere în principal? Iarăși revenim la subiectul zilei. Cere un guvern! Guvernul trebuie să ia măsuri imediat, să facă o rectificare bugetară. Stăm pe loc pentru că politica nu mișcă această țară. Din acest motiv, optimismul nu prea ne caracterizează în momentul de față, iar la nivel de individ, trebuie să devenim propriii noștri miniștri de finanțe, să ne gospodărim banii pe care îi avem cât mai bine, pentru că nu există flexibilitate, nu știm ce se va întâmpla în viitor”, a explicat Mircea Coșea.
În privința locuințelor, Mircea Coșea consideră că o schimbare în România ar putea porni de la noile locuințe, care sunt momentan prea scumpe pentru tineri.
”Nici nu vă închipuiți cât de important este acest subiect pentru România. Locuința în România nu este numai un loc unde stai, ai familie și așa mai departe, este un loc unde poți, să mă scuzați dacă sunt puțin vulgar, unde poți să ai copii. Ori în România construcția de locuințe este o parte importantă a politicii demografice.
Deci noi trebuie să încurajăm cât mai mult posibil construcția de locuințe pentru familiile tinere, așa cum au făcut spaniolii, care oferă ajutor de chirie pentru primii doi ani familiilor tinere. În condițiile mizerabile ale economiei, băncile își iau și ele măsurile de prevedere, scumpesc creditele pe de o parte, pe de altă parte cer niște garanții mai mari la credite, pentru că banca nu este o societate de binefacere, este o societate comercială, deci va fi mai greu, va fi mai greu să poți să îți cumperi o casă și să ieși din așa numitul sindrom italian, care înseamnă că tinerii stau cu părinții foarte mult timp din simplul motiv că nu au capacitatea și posibilitatea să aibă o locuință proprie”, a mai spus profesorul.