Sursa: Pixabay
Guvernul a aprobat luni ordonanţa de urgenţă pentru stabilirea schemei de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022.
Impactul financiar total asupra bugetul de stat este de 1,3 miliarde de lei, a anunțat, luni seara, ministrul Energiei Virgil Popescu.
Clienţii casnici beneficiari ai schemei de compensare aferente consumului de energie electrică sunt persoanele fizice al căror consum de energie electrică în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 se situează între 150 kwh-1000 kwh, inclusiv. Clienţii casnici beneficiari ai schemei de compensare aferente consumului de gaze naturale sunt persoanele fizice al căror consum de gaze naturale în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 se situează între 80 m3 şi 960 m3 , inclusiv, arată actul normativ.
Schema de compensare pentru energie electrică vizează acordarea unei compensări la plata facturilor de energie electrică în valoare de 0,21 lei/kwh, care reprezintă media aritmetică a tarifelor reglementate (compus din tarif serviciului de distribuţie, tarif mediu de transport şi componentele tarifului de transport şi tariful pentru servicii de sistem) a energiei electrice pentru cele 8 regiuni. Compensarea se aplică facturilor de energie electrică emise în perioada 1 noiembrie 2021 – 30 aprilie 2022, pentru consumul facturat aferent perioadei 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, indiferent de tipul de factură – estimat sau regularizare.
Compensarea facturilor aferente consumului de gaze naturale se realizează prin aplicarea unei cote procentuale de 25% la un preţ de referinţă de 125 lei/MWh. Compensarea se aplică facturilor de gaze naturale emise în perioada 1 decembrie 2021 – 30 aprilie 2022, pentru consumul facturat aferent perioadei 1 noiembrie2021 – 31 m artie 2022, indiferent de tipul de factură – estimat sau regularizare.
Impactul financiar total asupra bugetul de stat este de 1,3 miliarde de lei, cea mai mare parte a sumei fiind pentru compensarea facturilor de gaze naturale, scrie Mediafax.