office@ajutorfinanciar.ro

Analiştii, avertisment: Urmează CRIZA financiară GLOBALĂ, venită din China. Gigantul imobiliar Evergrande, în incapacitate de plată. „Șoc chinez de tip Lehman Brothers”

By: ajutorfinanciar0 comments

Foto: Pexels
Foto: Pexels

Gigantul imobiliar chinez, cu o datorie imensă de 300 de miliarde de dolari, nu a reușit să onoreze o plată de 82,5 milioane de dolari, în ciuda unui interval de grație de o lună, în raport cu scadența inițială. Drama financiară va culmina, cel mai probabil, cu o o restructurare masivă a celei mai îndatorate companii din lume.

O nouă criză economică de proporţiile marii recesiuni din 2008 bate la ușă, după ce gigantul imobiliar din China, Evergrande, este la un pas de faliment.

Evergrande, cu o datorie imensă de 300 de miliarde de dolari, nu a reușit să onoreze plată dobânzilor unor obligațiuni a căror perioadă de grație expirase în 6 decembrie, în valoare de 82,5 milioane de dolari, în ciuda unui interval de grație de o lună, în raport cu scadența inițială. 

Criza de lichidități al dezvoltatorului imobiliar Evergrande a zdruncinat piețele de credit ale Chinei și, mai mult, a intrat în incapacitate de plată pentru prima dată cu datoriile sale în dolari.

Analiştii de pe Wall Street vorbesc despre un dezastru pe pieţele financiare care ar putea veni, dacă guvernul chinez nu intervine.

Evergrande nu le-a răspuns celor de la CNN

Agenția de rating Fitch a retrogradat compania și filialele sale, argumentând că acestea nu și-au îndeplinit obligațiile financiare.

Fitch spune că downgrade-ul reflectă incapacitatea companiei de a plăti dobânda datorată la începutul acestei săptămâni pentru două obligațiuni denominate în dolari. Plățile erau scadente în urmă cu o lună, iar perioadele de grație au expirat luni, potrivit profit.ro

Fitch a remarcat că Evergrande nu a prezentat niciun anunț despre plăți și nici nu a răspuns la întrebările agenției de rating. ”Prin urmare, presupunem că banii nu au fost plătiți”, a spus Fitch. 

Contactat de CNN, Evergrande nu a răspuns.

Falimentul companiei devenise doar o problemă de timp. Nu va fi salvată de regimul comunist din China

În plus, falimentul companiei devenise doar o problemă de timp după ce a fost clar că, în ciuda încercărilor, Evergrande nu va fi salvat de regimul comunist şi nu va putea plăti singur datoriile.

Problemele de la Evergrande n-au apărut peste noapte. În anii din urmă, datoriile au crescut peste măsură, ca efect al finanțării diverselor activități, de la construirea de locuințe și vehicule electrice, la parcuri sportive și tematice.

Anul trecut, Beijingul a început să ia măsuri împotriva împrumuturilor excesive ale sectorului imobiliar, pentru a preveni „supraîncălzirea” pieței locuințelor și pentru a atenua creșterea datoriilor.

Criza de lichiditate a accentuat scăderea valorii acțiunilor și obligațiunilor Evergrande. 

Guvernul din China, primele reacții

Într-un mesaj video preînregistrat în cadrul unui seminar desfășurat joi la Hong Kong, guvernatorul Băncii Populare a Chinei, Yi Gang, a descris situația Evergrande ca fiind un eveniment de piață care ar trebui abordat într-un mod orientat spre piață. 

Luna trecută, gigantul imobiliar chinez Evergrande a anunțat că își va vinde toate acțiunile, un pachet de 18%, pentru 273,5 milioane dolari, deținute în platforma de streaming HengTen, parte a eforturilor de a atrage fonduri pentru a evita intrarea în incapacitate de plată. Din tranzacție, Evergrande, cel mai îndatorat dezvoltator din lume, își asumă o pierdere de circa 1 miliard de dolari, conform Reuters, citează antena3.ro

Guvernul chinez se teme că un posibil faliment al companiei ar putea crea un efect de cascadă, ce va afecta întreaga economie națională. Acest episod se sincronizează și cu faptul că liderii de la Beijing nu au în această perioadă o relație bună cu Occidentul, timp în care se confruntă și cu pandemia de COVID-19.

Recent, guvernul din Guangdong, provincia în care se află sediul societăţii, a declarat că va trimite un grup operaţional către Evergrande pentru a supraveghea procesele de gestionare a riscurilor, urmând să mărească numărul de controale interne şi să menţină un grad constant de normalitate privind operaţiunile, la cererea companiei.

„Teama de falimentul Evergrande îi duce pe mulți cu gândul la un șoc chinez de tip Lehman Brothers și la o uriașă contagiune regională”, a spus analistul Michael Hewson.

Ce reprezintă Lehman Brothers

Lehman Brothers este o referință vie nu doar pentru investitori și specialiștii piețelor financiare, ci și pentru publicul general.

Falimentul acestei bănci americane în toamna lui 2008, în contextul unor datorii de peste 600 de miliarde de dolari, este considerat vârful crizei financiare globale, declanșate un an mai devreme, pe fondul expansiunii creditelor subprime. 

Related post

Leave A Comment