office@ajutorfinanciar.ro

Un nou tip de PENSIE în România

By: ajutorfinanciar0 comments

foto: Pixabay

foto: Pixabay

Iată despre ce tip de pensie este vorba.

Se dorește modificarea şi completarea Legii nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice prin introducerea unei noi categorii de pensie şi anume pensia moştenită, care să se plătească în procent de 100% pentru moştenitori legali ai unei persoane din momentul decesului acesteia, conform dispoziţiilor referitoare la moştenire prevăzute în Codul Civil, Legea nr. 287/2009, se spune în expunerea de motive.

Astfel, pensia moştenită se va acorda moştenitorilor legali pentru o perioadă de 2 ani de zile din momentul decesului persoanei, dacă decedatul îndeplinea una din condiţiile următoare:

a) îndeplinea stagiul complet de cotizare, iar decesul a avut loc cu doi ani înainte de accesarea pensiei pentru limită de vârstă, respectiv 61 de ani, la femei şi 63 de ani la bărbaţi;

b) îndeplinea vârsta legală de pensionare cu stagiu complet de cotizare, iar decesul a avut loc în intervalul de până la doi ani, după data accesării drepturilor de pensie cuvenite pentru limita de vârstă, respectiv 63-65 de ani la femei şi 65-67 de ani la bărbaţi.

După 2 ani de zile de la acordarea pensiei moştenite din momentul decesului persoanei, moştenitori legali, conform dispoziţiilor referitoare la moştenire prevăzute în Codul Civil, Legea nr. 287/2009, au dreptul la pensie de urmaș, conform condiţiilor legale prevăzute în acord cu legislaţia în vigoare.

Citește mai departe pe DC BUSINESS.RO

Ce spune Ioan Deneș

DCNews a scris despre asta din aprilie, când inițiatorul Ioan Deneș invoca jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene care au stabilit că pensia nu reprezintă un venit, ci este un drept patrimonial, o creanță pe care contribuabilul la fondul de pensie o are asupra statului.

Astfel, banii din fondul de pensie reprezintă un bun care poate fi lăsat moștenire, în contextul în care articolul 46 din Constituție garantează dreptul la moștenire. Un alt argument este cel legat de speranța de viață scăzută din România, care face ca perioada medie petrecută la pensie să fie una redusă.

“Pensia moștenită (…) reprezintă o compensare pe care o primește moștenitorul persoanei decedate pentru anii de contribuție la sistemul de pensii pentru asigurarea dreptului la securitate și asistență socială, la o viață demnă și independentă a urmașului”, se spune în expunerea de motive a proiectului.

“Având în vedere că vârsta standard de pensionare în România este de 63 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați, iar în perioada următoare se urmărește creșterea pragului  la 70 de ani, iar speranța de viață după intrarea la pensie este între 71 și 79 de ani, conform datelor publicate în 2020 de către Institutul Național de Statistică, printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, este necesară introducerea unei compensații pentru o perioadă limitată, astfel încât urmașii să beneficieze de o parte din pensia celui/celei care a contribuit zeci de ani la sistemul de pensii de stat, având stagiul complet”, susținea Ioan Deneș.

Related post

Leave A Comment