office@ajutorfinanciar.ro

Creștere economică 2021 și 2022. Director FMI: Ce facem va configura lumea post-criză

By: ajutorfinanciar0 comments

Fondul Monetar Internaţional (FMI) va îmbunătăţi perspectivele privind creşterea economică mondială în 2021 şi 2022, dar directorul general al instituţiei, Kristalina Georgieva, avertizează că situaţia financiară rămâne incertă.

Economia mondială a înregistrat o scădere de 3,5% în 2020, în contextul reducerii activităţilor economice din cauza restricţiilor antiepidemice. Potrivit estimărilor iniţiale ale Fondului Monetar Internaţional, PIB-ul la nivel mondial ar urma să aibă o creştere de 5,5% în 2021 şi de 4,2% în 2022. Directorul FMI, Kristalina Georgieva, a declarat marţi că perspectivele economice vor fi îmbunătăţite săptămâna viitoare, în contextul suplimentării cheltuielilor fiscale în Statele Unite şi a relansării economice în ţările dezvoltate, în contextul avansării campaniilor de vaccinare.

Însă Kristalina Georgieva avertizează că situaţia economică rămâne incertă, în condițiile în care evoluţiile crizei pandemiei diferă de la o ţară la alta sau de la o regiune la alta. “Vaccinurile nu sunt încă disponibile pentru toată lumea şi oriunde. Prea multe persoane continuă să se confrunte cu pierderea locurilor de muncă şi cu sărăcia. Prea multe ţări sunt în urmă”, a afirmat Kristalina Georgieva într-un discurs rostit la Consiliul pentru Relaţii Externe (Council on Foreign Relations).

“Ne confruntăm cu cel mai mare test al actualei generaţii. Ceea ce facem va configura lumea post-criză”, a subliniat directorul FMI, conform agenţiei Reuters, notează Mediafax.

Kristalina Georgieva a precizat că Statele Unite şi China generează “o relansare economică în mai multe viteze”, subliniind că economiile avansate riscă diminuarea cu 11% a veniturilor pe cap de locuitor comparativ cu proiecţiile elaborate înainte de pandemie, în timp ce economiile emergente şi în dezvoltare, cu excepţia Chinei, vor înregistra reduceri ale veniturilor de 20%.

Sursa: https://www.dcnews.ro/crestere-economica-2021-si-2022-director-fmi-ce-facem-va-configura-lumea-post-criza_811250.html

Related post

Leave A Comment